Anii mei de liceu

Colegiul National Dragoș Voda

Pot spune că au fost 4 ani plini de experiențe  noi,când am aflat ca am reușit sa întru la Colegiul Național Dragoș Vodă am fost cea mai încântă,primele zile au fost cu adevărat o încercare pentru mine ajunsă din Vatra Moldovitei la 31 de km de Câmpulung Moldovenesc,având în vedere ca nu cunoașteam orașul și nici un coleg din clasa în care am ajuns era destul de greu.

Odată ce am început sa ma acomodez a fost totul perfect,profesori au fost înțelegători și au fost adevărate exemple pentru noi în acești 4 ani.Colectivul clasei noaste nu pot spune că a fost atât de unit dar cu toate acestea ma făcut sa întâlnesc cea mai minunată prietenă cu care am creat o legătură foarte strânsă pe care o vom păstra și după liceu.Colegiul Național Dragoș Vodă mi a adus doar benefici în dezvoltarea mea personală.


Voi în începe prin a spune ca au fost o adevărată încercare și o experiență nouă pentru mine având în vedere că la școala gimnazială de unde am venit nu am făcut tic și nu am avut acces la calculator din altă parte a fost destul de greu când am ajuns la liceu și fiecare dintre colegi mei aveau cunoștințele necesare să se descurce,cu toate acestea am încercat să mă adaptez și cu ajutorul doamnei profesoare am învățat o mulțime de lucruri noi.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți